בלק

 După trei pericope care povestesc despre dureri înăbuşite şi drame pe care le-a suferit poporul lui Israel în pustiu-Meraglim, Korah şi adepţii lui, Mey Meriva (apă pentru care s-au certat) pericopa Balak, apare ca o formă anumită de liniştire, de reducere a tensiunii sufleteşti existente în mijlocul poporului evreu. Deşi Balak şi Bilam se pregătesc să blesteme poporul, cu toate acestea este mai uşor a învinge şi depăşi blestemul lui Bilam decât a învinge şi depăşi conflictul produs de Korah şi adepţii lui. Uneori este preferabil ca oameni de alte neamuri să se ocupe de problema evreiască, decât ca noi înşine să ne ocupăm cu dispute, certuri şi conflicte interne. Dar şi această pericopă este plină de necazuri. Iar sfârşitul ei îi va demonstra începutul. Şi au fost douăzeci şi patru de mii de morţi în epidemie, ca rezultat al sfatului bun al neevreului Bilam. Pentru a înţelege sfârşitul pericopei în mod corect, trebuie să adâncim studiul începutului ei. La început este vorba de încercările şi eforturile făcute de către doi dintre conducătorii popoarelor lumii în direcţia distrugerii poporului evreu.Până la urmă, aceste eforturi nu dau nici un rezultat, pentru că Dumnezeu nu este de acord. Balak fiul lui Ţipor, regele Moabului i-a cerut lui Bilam fiul lui Beor: Du-te şi blestemă-l pe Iacov , şi i-a promis să-i umple casa cu aur şi argint, pentru a-l convinge să pună acest lucru în aplicare. Bilam însuşi a investit tot efortul pentru a-i îndeplini cererea. Este adevărat că acest război nu a fost purtat cu sabia şi suliţă, ci a fost un război de exterminare-modern, prin intermediul unui blestem-diplomatic. Însă că în orice conflict militar, era nevoie şi în acest caz, a se apropia de locul respectiv şi a cerceta teritoriul pentru a cunoaşte punctele vulnerabile ale duşmanului, găsind astfel locul potrivit din care să fie blestemat.

În pericopa acestei săptămâni am citit despre eforturile uriaşe pe care le-a făcut Bilam cel rău pentru a blestema poporul lui Israel.Aceste eforturi nu au dat roade, deoarece Dumnezeu nu a fost de acord cu acest lucru şi a transformat blestemul în binecuvântare.Printre diferitele binecuvântări el menţionează şi: Căci de la vârfurile stâncilor or să ne vadă şi de la înălţimi or să ne fericească.-capitolul 23.
Referirea este la strămoşi care sunt tari, puternici şi drepti-şi de aceea nu pot fi blestemaţi.Comentatorii Torei s-au străduit să afle de ce a pornit Bilam împotriva strămoşilor poporului evreu. Doar el voia să blesteme pe urmaşii lor, şi atunci ce importanţă avea să-i menţioneze pe strămoşi, pe înaintaşi?
Într-un midraş apare o pildă care serveşte drept explicaţie.Cineva vrea să taie un copac. Cel care nu ştie cum se taie un copac, taie mai întâi ramurile şi abia după aceea găseşte rădăcinile, le loveşte şi le scoate din pământ. Bilam cel rău a spus: De ce să blestem eu fiecare trib separat, mai bine să mă îndrept spre rădăcini, să le lovesc şi să le smulg.
El a obosit când le-a găsit atât de tari, a spus că Israel arata ca de piatră, precum crestele munţilor. Atunci când o stânca se afla la suprafaţa pământului, fără să fie bine înfiptă în pământ, este uşor să fie luată şi mutată din loc. Situaţia este însă diferită în privinţa stâncilor care au rădăcini adânci, în abisuri.Aceasta pildă are o semnificaţie educativă. Fiecare copac are o rădăcină care nu apare la suprafaţă, dar este elementul său vital,baza copacului.Ramurile copacului sunt frumoase, dar fiecare ştie că ele există tocmai datorită rădăcinii, fără de care ele nu au nici o posibilitate de existenţă. Mai mult decât atât, pentru un arbore nu este suficientă o rădăcină slabă, mică, ci el are nevoie de o rădăcină puternică, bine înfiptă în pământ: altfel el este lipsit de şanse de supravieţuire, pentru că orice vânt ceva mai puternic îl poate doborî şi amulge din pământ. Acelaşi lucru este valabil şi pentru un arbore genealocic.
Strămoşii, bunicii şi străbunicii sunt rădăcinile, iar copiii şi nepoţii sunt ramurile. De fapt, aceeaşi legătură care este între rădăcini şi ramuri trebuie să fie între părinţi şi copii. Ramurile absorb seva lor sufletească din rădăcină, deşi realitatea a dovedit că ele se autoinseala, se autoiluzionează şi cred că ele îşi dau viaţa lor înşile. În special atunci când tinerii au un succes, o reuşită, li se trezeşte sentimentul superiorităţii, uitând complet că însăşi existenţa lor se datoreşte rădăcinilor lor, lucru care poate pune în pericol însăşi viitorul naţiunii şi existenţa ei. Fiecare reuşită a unei generaţii depinde de faptul că ramurile ei sunt legate de rădăcinile ei, printr-o legătură indestructibilă care influenţează în bine. Vom reuşi să ne construim tara cu forţele unite ale rădăcinilor şi ramurilor, respectiv ale părinţilor şi copiilor.
Terminând cu trecutul, el şi-a îndreptat privirea spre viitor şi a văzut generaţia noastră. Este adevărat că ea are multe probleme şi lipsuri, dar se constată ca-in decursul timpurilor naţiunea întreagă se va uni şi, “ şi a mers pe calea Stelei lui Iacov”.
Poporul va străluci ca o stea-şi aşa cum o stea nu poate nimicita, tot aşa nu poate fi nimicit nici poporul lui Israel. Deoarece a văzut viitorul, Bilan a afirmat.
Ce voi blestema nu se va împlini. Deci, nu este loc pentru blestem, ci pentru binecuvântare şi pentru un viitor fericit, -Va răsări o stea din Iacov şi se va ridica un trib din Israel şi va zdrobi marginea mea, a Moabului şi pe căpeteniile lor.

Cadrul în care s-a petrecut minunea

Şi Domnul Dumnezeul tău va preface blestemul în binecuvântare pentru că Domnul Dumnezeul tău te iubeşte.
Comentatorii Torei explica privind cadrul în care s-a petrecut minunea, că este ştiut că nu există nici o minune petrecută în gol, fără nici o bază. Ei afirmă că Bilam a văzut lucruri care au produs surprize plăcute în rândul poporului evreu-şi Spiritul Domnului s-a pogorât asupra lui. Ce a văzut?
Şi l-a văzut pe Israel aşezat după triburile sale, trib lângă trib, a găsit ordine şi disciplină, respect reciproc şi limbaj comun fapt care dovedeşte maturitatea politică şi sufletească. Deci a fost o minune mare, ca rezultat al faptului că cei din noua generaţie educaţi în pustiu, au învăţat trecutul şi au tras concluziile necesare. Cazul lui Bilam a avut loc după 40 de ani de rătăcire în pustiu, iar ei şi-au amintit de două fapte importante care şi-au pus pecetea asupra vieţii poporului. Unul dintre aceste fapte este primirea Torei care a avut loc în condiţii de ordine şi disciplină, având ca rezultat unitatea poporului lui Israel: Şi au poposit Israel, ca un singur om cu o singură inima. Cel de al doilea fapt este trimiterea iscoadelor, lucru care s-a petrecut în dezordine, având ca rezultat distrugerea, nimicirea totală a unei generaţii întregi.
De aceea acum, când trebuiau să intre în Eret Israel, poporul evreu a ştiut că totul depinde de ordine, de pace şi de prietenie între toţi fiii poporului, vârstnici şi tineri. Bilam s-a mirat, a fost surprins şi i-a spus lui Balak:
Mi-ai spus: Iată poporul a ieşit din Egipt-şi i-am crezut sălbatici, lipsiţi de cultură dar până la urmă îi văd foarte bine organizaţi, din entuziasm, Bilam a afirmat: Cât de frumoase sunt corturile tale, Iacov, aşezările tale, Israel. Cel de al doilea lucru pe care l-a văzut Bilam, este că nimeni nu se uită în casa altuia, ca nimeni nu porneşte împotriva semenului sau. Aceasta a doua minune nu era mai puţin importantă decât prima, pentru că, în acea perioadă existau diferenţe de clasă şi în rândul poporului evreu, erau bogaţi şi erau săraci. Dar nimeni nu-l invidia pe semenul sau şi nimeni nu se uită în casa altuia. Altfel decât se întâmplă în zilele noastre, când avem mult de suferit din cauza acestui obicei, pentru că fiecare vrea să-l concureze pe celălalt atât pentru prestigiu, cât şi în privinţa nivelului de viaţă al vecinului. Evident, fără să ia în consideraţie nivelul real atât al lui cât şi al vecinului. Fiecare vrea să ajungă la nivelul vecinului chiar pe cai incorecte, iar acest lucru se răsfrânge asupra noastră, atrăgând după el consecinţe grave. Din punct de vedere psihologic, Bilam nu invidiază inspiraţia spirituală a poporului lui Israel, nu este dispus să fie la fel cu cei din casa lui Israel. Într-adevăr el afirmă: Sufletul meu va muri moarte de drepţi, El vrea să trăiască aşa cum trăiesc toţi oamenii, toate popoarele, dar vrea să moară ca un om drept şi înţelept . El nu înţelege că pentru a muri în acest fel trebuie să şi trăiască precum un om drept. În acest domeniu nu trebuie să ne plângem asupra modului de gândire şi comportare al lui Bilam, pentru că astăzi există şi mulţi evrei care au apucat să vadă o viaţă evreiască adevărată în casa părinţilor lor, dar, şi-au coborât nivelul spiritual, ajungând la cel al lui Bilam, într-atât încât spera să moară moarte de drepţi, dar să trăiască precum toate popoarele, fără învăţătura Torei şi fără morală.
Bilam însă dă un sfat plin de idei pentru distrugerea ulterioară prin înşelătorie. Lui Balak el îi dă ideea folosirii prostituţiei cu tinerele moabite pentru a provoca dezordine în tabăra israelita şi a distruge unitatea specială a poporului evreu pe această cale. Scopul său final era lichidarea totală a iudaismului, ca poporul evreu va reuşi, tot timpul care va rămâne special separat de celelalte popoare.
Unii comentatori explica propoziţia Am să-ţi dau un sfat, în sensul : de ce să te lupţi cu evreii? Iată, poţi folosi o tactică excepţională, ne vom împrieteni cu ei, iar ei se vor împrieteni cu fiicele noastre şi astfel se va rezolva problema. Întrucât Dumnezeul lor urăşte desfrâul, când veţi aduce femeile şi fetele voastre desfrânate în faţa lor, ei se vor molipsi de desfrâu iar Dumnezeu va lupta împotriva lor.
Acum este timpul în care Israel îndeplineşte Voinţa lui Dumnezeu, iar Dumnezeu lupta pentru ei, îi apara. Dar când ei nu vor îndeplini Voinţa Lui, El se va transforma în duşmanul lor. Scopul evident al lui Bilam este de a pune o barieră între poporul lui Israel şi Părintele său Ceresc.

Concluzie

Acest sfat a lăsat o cicatrice adâncă în rândurile noastre. Aşa cum au afirmat înţelepţii noştri, un câine a muşcat şi pe locul muşcăturii a apărut o cicatrice ascunsa-Talmudul Babilonian, tratatul Ketubot 75,1.
Sfârşitul este evident, la fel şi în cazul nostru, când a apărut o epidemie în care au murit 24.000 de oameni.
Acest sfat este valabil până astăzi. Totdeauna când evreii se folosesc de el şi depăşesc limitele moralei, iar pe calea asimilării şi căsătoriilor mixte rezultatele sunt periculoase atât pentru individ, cât şi pentru societate trebuie să luptăm împotriva sfatului lui Bilam în mod consecvent şi continuu. Aceasta pentru a smulge aşa numitul- bilamism din rădăcină, din mijlocul nostru. Să ne amintim că înţelepţii noştri au afirmat că Bilam înseamnă be-lo am :fără popor, iar în Cabala cuvintele Bilam şi Balak, asociate, sunt paralele cu cuvântul Amalek. Avem soluţia şi posibilitatea de supravieţui vizavi de Balak şi, cu ajutorul lui Dumnezeu am reuşi să supravieţuim diferiţilor Balaki, cei care ne-au urât în toate ţările lumii.
Bilamismul însă a rămas, el există în rândul poporului evreu. Dacă un evreu continua să practice obiceiurilor neevreilor deprinse în străinătate, chiar şi după ce a ajuns în ţara strămoşilor săi, dacă un evreu vrea să renunţe la valorile iudaismului şi să le şteargă, sau să renunţe la limitele sale spirituale şi încurajează căsătoriile mixte, dacă un evreu face diferenţa între conceptele evreiesc şi Israel vrând să rupă legătura cu tezaurul naţional vechi de mii de ani-aceste elemente reprezintă bilamismul. Orice element de dezordine din zilele noastre este un rezultat al mierii dulci, propusă de Bilam pentru a fi oferită poporului evreu. Cineva poate vorbi o ebraică literară frumoasă poate fi sabru, dar cu toate acestea poate continua comportarea lui Bilam. De aceea, fiecare evreu cu credinţa şi teama de Dumnezeu trebuie să fie ca Pinhas ben Elazar: fanatic pentru Bunul Dumnezeu al Oştirilor aceasta la fel acasă, în familie, reuşind numai astfel să garantăm viitorul poporului nostru.
Rabinul Ithak Leib din Bbardicev a spus: Scrie în Gemara , la sfârşitul tratatul Suca – 23.
“ Că pornirea cea rea se numeşte piedica”.iar atunci se naşte o întrebare: cum se poate că Bunul Dumnezeu a pus o piedică, deoarece el însuşi a poruncit: Să nu pui nici o piedică în calea unui orb! Dar dacă cineva sapă o groapă pentru folosinţă publică şi instalează un stâlp înalt cu o lampă, lucrul este corect. Deci, adevărat că Dumnezeu a pus o piedică, ceea ce implică riscuri pentru oameni, dar există şi lumina Torei, ea păstrează şi salvează, aşa cum este scris: Pace multă pentru cei care iubesc Tora Ta, Învăţătura Ta, şi nu este nici o piedică, în locul în care există dragoste de Tora, de învăţătura Sfântă.

Shabat shalom